În turul doi de scrutin, un impact major și important îl vor avea dezbaterile cu participarea lui Igor Dodon și a Maiei Sandu. Având loc dezbateri directe între cei doi, candidații vor fi în măsură să atragă voturi și să realizeze negocieri cu ceilalți candidați care au în spate anumite bazine electorale. Acest lucru a fost conturat de către experți, în cadrul „dezbaterilor postelectorale” de la Moldova 1, transmite IPN.
Expertul Aurelian Lavric prevede două scenarii. În cazul în care va ajunge Maia Sandu președinte, atunci, cel mai probabil, aceasta și-ar dori să aibă o majoritate în Parlament. Lidera PAS și-ar dori să restructureze componența Parlamentului în așa fel, încât acesta să devină un organ care să conlucreze cu șeful statului. „Ea va face tot posibilul să-l dizolve, dar dacă se va menține această majoritate fragilă de 51 de voturi, atunci ea nu va reuși”, a declarat expertul.
În cazul în care va deveni președinte Igor Dodon, Aurelian Lavric spune că nu vede de ce acesta ar pleda și ar depune efort pentru dizolvarea Parlamentului. „Cred că acest Parlament ar putea să mai funcționeze, iar cei mai interesați sunt tocmai cei care se află acolo acum”.
Pe de altă parte, un alt expert, Roman Chirca, a menționat în cadrul emisiunii că niște alegeri parlamentare anticipare ar crea perturbații din punct de vedere economic. Cu toate acestea, el susține că o criză politică este iminentă practic în orice scenariu și că aceasta poate fi doar e de o magnitudine mai mare sau mai mică. „Mai ales în cazul dacă va fi Maia Sandu președinte, nu știu în ce măsură este interesată să meargă la dizolvarea Parlamentului. Pentru că noul Legislativ va avea o minoritate. Vom avea Partidul Nostru, cu Renato Usatîi, intrat în Parlament. Și unicul avantaj e că de pe dreapta va ieși Andrei Năstase cu Platforma Demnitate și Adevăr, care nu se va mai regăsi în acel Parlament”, a mai spus Roman Chirca.
Per ansamblu va fi o contradicție dintre președinte și Parlament, așa cum s-a mai întâmplat în Moldova, lucru care duce la confruntare politică perpetuă, opinează expertul.
Roman Chirca a mai adăugat că în cazul în care va fi Igor Dodon președinte, pot fi identificate formule de existență a unei coaliții majoritare și de suport guvernamental pe întreg mandatul acestui Parlament.
Pentru turul doi, experții spun că Violeta Ivanov și Renato Usatîi vor purta negocieri cu Maia Sandu, pe de o parte, și cu Igor Dodon, pe de alta parte, în vederea asigurării susținătorilor pentru turul doi. Tot în opinia experților, ambele variante sunt mai puțin favorabile pentru Maia Sandu, căci nu sunt bazine pro-europene, iar pentru Igor Dodon problema e că aceste bazine au fost antagonizate față de președintele statului, respectiv, situația urmează să fie disputată între lideri în cadrul negocierilor.