Turul doi al alegerilor s-a desfășurat în mare parte în conformitate cu legislația, ENEMO

Turul doi al alegerilor generale locale s-a desfășurat într-o manieră eficientă, per general, în mare parte fiind în conformitate cu legislația Republicii Moldova și standardele internaționale. Însă, lipsa unor dispoziții legale clare pentru turul doi și reglementările târzii au lăsat o cantitate semnificativă de incertitudini în procesul electoral. Totodată, au fost observate nereguli minore în ziua alegerilor, însă niciuna din acestea nu părea să afecteze legitimitatea procesului sau rezultatele scrutinului. Sunt concluzii preliminare ale misiunii internaționale de observare ENEMO (Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor).

Într-o conferință de presă la IPN, șeful Misiunii, Dritan Taulla, a declarat că lipsa de claritate a dispozițiilor lasă spațiu pentru interpretarea subiectivă sau incoerentă a legii de către organele electorale. „Cadrul legal asigură condiții pentru organizarea alegerilor democratice, fapt deja demonstrat la desfășurarea primului tur al alegerilor. Cu toate acestea, Codul Electoral nu reglementează clar mai multe aspecte din turul doi. Deși CEC a întreprins măsuri pentru a reglementa unele dintre aceste aspecte, câteva dintre ele au rămas nereglementate”, a explicat Dritan Taulla. 

Potrivit șefului Misiunii, CEC a lucrat în mod colegial, a organizat sesiuni publice regulate, iar deciziile sale au fost publicate în general în timp util pe pagina sa electronică, în conformitate cu prevederile legale. „Comisia a funcționat în conformitate cu mandatul său, iar performanța sa în perioada dintre primul și al doilea tur a fost în mare parte eficientă și, în general, transparentă. Cu toate acestea, ENEMO observă că unele date cheie ale alegerilor nu erau ușor disponibile”, a notat Dritan Taulla.

Șeful adjunct al Misiunii, Pierre Peytier, a menționat că, în pofida desfășurării campaniei într-un mediu liber per ansamblu, există îngrijorări cu privire la mai multe cazuri de „PR negru” și agitație negativă adresată candidaților, în special în social media, sub formă de discursuri de ură, discreditare și atacuri verbale, care au crescut brusc în turul doi.

„În ciuda încercărilor Guvernului de a limita utilizarea abuzivă a resurselor administrative, ENEMO constată implicarea înalților oficiali de stat și a parlamentarilor, care susțin în mod deschis candidații din partidele lor pentru funcția de primar în al doilea tur, în timpul evenimentelor de campanie sau pe paginile lor de socializare. Deși nu există dispoziții explicite în Codul Electoral cu privire la cele menționate mai sus, ar trebui să fie ridicate preocupări în privința estompării liniei dintre stat și partid, ceea ce este în contradicție cu standardele internaționale și creează un teren de joc dezlănțuit”, a spus Pierre Peytier.

ENEMO remarcă faptul că termenele sau sesizările care contestă rezultatele primului tur se suprapun cu intervalul de timp de două săptămâni dintre cele două tururi, ceea ce ar putea fi un obstacol pentru dreptul de atac, în contradicție cu standardele internaționale. „Ziua alegerilor a fost, în general, calmă și pașnică. Gestionarea procesului de votare și conduita BESV-urilor a fost evaluată pozitiv în majoritatea secțiilor de votare observate, în ciuda unor cazuri izolate de agitație în vecinătatea secțiilor de votare, câtorva defecțiuni în SIAS-E, cazurilor de încălcare a secretului votului, lipsei de transparență la câteva secții de votare și CECE-uri observate și altor incidente minore care nu afectează legitimitatea generală a procesului sau a rezultatelor”, a menționat Pierre Peytier.

Ofițerul de presă al ENEMO, Maja Milikic, a spus că declarația se bazează pe observațiile și constatările misiunii ENEMO în perioada pre-electorală, perioada cuprinsă între două tururi și în ziua alegerilor. ENEMO subliniază faptul că această declarație are un caracter preliminar, deoarece rezultatele oficiale urmează încă să fie anunțate, iar contestațiile depuse să fie soluționate. ENEMO va emite raportul final în luna decembrie, iar acesta va conține și recomandări.

Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) este o rețea internațională de 21 organizații lidere non-profit, non-partizane și non-guvernamentale din 17 țări. Actuala misiune este a 30-a misiune internațională ENEMO și a treia în Republica Moldova.

Misiunea internațională de observare ENEMO este susținută financiar de către Uniunea Europeană și Ambasada Țărilor de Jos.

  • Dritan Taulla despre alegeri
  •     0
  • Pierre Peytier despre alegeri
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE