Direcția generală educație, tineret și sport organizează cea de-a doua ediție a Turneului municipal de șah și joc de dame „Cupa Seniorilor”. Concursul este destinat persoanelor de la 50 de ani în sus se va desfășura în parcurile din sectoarele municipiului Chișinău, transmite IPN.
Prima etapă, de sector, va avea loc în perioada 20 iulie-4 august, în weekenduri. Cea de-a doua etapă, municipală, va fi organizată pe 10 august. Învingătorii etapei de sector vor obține premii de 500, 600 și 800 de lei, iar câștigătorii din marea finală – 1000, 3000 și 5000 de lei.
Direcția generală educație, tineret și sport precizează că turneul urmărește crearea și valorificarea platformei de socializare a seniorilor prin consolidarea dialogului între generații.
„Cupa Seniorilor” la șah și joc de dame este un proiect dezvoltat de Primăria municipiului Chișinău în cadrul programului municipal de îmbătrânire activă și dialog între generații.