Turiștii vor putea descoperi Cetatea Soroca cu ajutorul noilor tehnologii

Cetatea Soroca poate deveni în viitorul apropiat o destinație turistică mai atractivă datorită noilor tehnologii. Cel puțin acest lucru și-l propune în perspectivă Agenția de Inspectare și Restaurare a monumentelor (AIRM), Departamentul Vendee al Franței și Ambasada Franței la Chișinău în cadrul unui acord de colaborare. Părțile își propun elaborarea unui audio-ghid al cetății, o aplicație care va arăta varianta 3D a cetății reconstituite din interior, precum și implementarea monitoarelor 3D care vor transpune istoria de altă dată a cetății.

Într-o conferință de presă la IPN, directorul general AIRM, Ion Ștefăniță, a declarat că nu este suficient ca un sit să fie conservat, acesta trebuie să se mențină viu așa încât vizitatorii să trăiască și ei istoria împreună cu acel obiect de patrimoniu. Potrivit lui, auto-ghidul ar oferi posibilitatea miilor de turiști care vizitează cetatea să o descopere singuri. Audio-ghidul va fi tradus în mai multe limbi de circulație internațională, dintre care: engleză, franceză, germană, italiană, rusă.

În ceea ce privește animația care ar prezenta cetatea în 3D, aceasta poate fi realizată în baza proiectului printat 3D. Cel de-al treilea instrument de prezentare interactivă sunt monitoarele digitale care vor arăta cum era cetatea din interior pe parcursul istoriei. Ion Ștefăniță spune că astfel de monitoare 3D și-ar dori să fie implementate, de asemenea, la Porțile Sfinte din Chișinău, actualul Arc de Triumf, dar și la intersecția străzii Maria Cebotari și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt unde pe timpuri era Clubul Nobilimii, iar acum se află Cinematograful Patria. „Aceste instrumente multimedia ne fac să descoperim protejate mai interactiv”, remarcă Ion Ștefăniță.

Astfel de aplicații interactive sunt deja utilizate pe larg în Franța și au un real succes. Anne Grelard este mediator cultural în Departamentul Vendee. Meseria sa presupune crearea animațiilor pentru elevi și pentru copii cu vârsta de la 3 ani. Anne spune că prin respectivele animații vrea să-i facă pe copii să se pătrundă mai bine de istorie. În activitatea sa mai folosește și alte instrumente interactive precum tableta, cu ajutorul căreia, prin intermediul textului și imaginilor (ceva de felul unei cărți electronice), un obiect cultural poate fi descoperit în 40 de minute. Un alt instrument este tutorialul, filmul 3D, dar și pagina electronică care promovează informații cu privire la patrimoniul care este în degradare.

Carole Ripoche, director adjunct al castelului Tiffauges din Departamentul Vendee, susține că la castel se organizează diferite evenimente ce reflectă perioada medievală cu reconstituirea istoriei, dar și concerte și spectacole în aer liber. Aceste activități sunt organizate în speciale pentru tineretul studios, dar și turiști. Acestea se bucură de succes, întrucât în doar 6 luni dintr-un an primesc în jur de 60 de mii de vizitatori.

Marc Badel, reprezentant Direcția Acțiuni culturale, tineret, spectacole și relații internaționale, Departamentul Vendee, susține că Departamentul se bucură de o mare popularitate turistică, fiind a doua regiune ca destinație în Franța. El spune că Departamentul dispune de o istorie și identitate culturală puternică și există voința de a transmite această istorie societății. Politica autorităților de acolo este de a proteja și promova patrimoniul cultural, de a promova spectacole vii, spectacolele de teatru și muzica de toate genurile în aer liber. Departamentul gestionează zeci de situri cultural-istorice, patrimoniu construit și situri naturale protejate. „Scopul nostru a fost ca aceste situri să fie descoperite maxim posibil”, spune Marc Badel.

În cadrul aceluiași proiect de colaborare, recent, mai mulți studenți de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, specialiști de profil, dar și experți de la AIRM au făcut vizite de documentare în Franța, unde au fost instruiți în domeniul patrimoniului cultural, managementului și turismului.

  • ion stefanita despre serviciile de audioghid.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.