Turcia a acceptat o serie de concesii pentru produsele agroalimentare din Moldova

Delegaţia din Turcia a acceptat de principiu o serie de concesii pentru produsele agroalimentare moldoveneşti. Despre aceasta s-a discutat în cadrul celei de-a treia rundă de negocieri asupra Acordului de Liber Schimb între Republica Moldova şi Republica Turcia, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Economiei. În cazul aprobării Acordului în varianta actuală, exportatorii din Republica Moldova vor putea livra în Turcia, fără achitarea taxelor vamale în limita cotelor convenite, carne de porc, unt, caşcaval, cereale, sucuri şi vin. Totodată, a fost obţinută scutirea de 50% din taxa vamală aplicată de către Turcia pentru o serie de produse moldoveneşti precum ar fi nucile, produsele de brutărie şi patiserie şi tutunul neprelucrat. Cea de a treia rundă de negocieri asupra Acordului de Liber Schimb între Republica Moldova şi Republica Turcia a avut loc la Chişinău. Republica Moldova a negociat o listă a produselor industriale originare din Turcia pentru care să fie aplicată eliminarea progresivă a taxelor vamale cu o perioadă de tranziţie de cel mult 10 ani. Lista prevede menţinerea taxelor vamale la importul în Republica Moldova a materialelor textile, materialelor de construcţie, încălţămintei, covoarelor, produselor cosmetice, mobilei şi articolelor de juvaierie din metale preţioase etc. Definitivarea listelor de concesiuni va fi efectuată la următoarea rundă de negocieri, care va avea loc în octombrie 2012, la Ankara. Acordul de Liber Schimb moldo-turc prevede eliminarea taxelor vamale la import şi orice taxe cu efect echivalent pentru produsele originare din Republica Moldova şi Turcia. Semnarea Acordului în cauză constituie o precondiţie a Uniunii Europene faţă de Republica Moldova pentru a fi asigurată integrarea economic a ţării noastre în spaţiu comunitar prin semnarea Acordului de instituire Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător RM-UE.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.