Partidul Liberal Democrat a depus la Comisia Electorală Centrală listele de subscripție cu semnături în susținerea lui Tudor Deliu, în calitate de candidat la funcția de președinte. Conform prevederilor electorale, CEC are la dispoziție șapte zile pentru a decide înregistrarea sau respingerea candidatului.
Solicitat de IPN, Tudor Deliu a declarat că listele de subscripție depuse conțin 21 396 de semnături, care au fost colectate din 30 de unități administrativ-teritoriale de nivelul al doilea.
„Procesul de colectare a fost unul nu ușor, ținând cont de faptul că suntem în pandemie, dar Partidul Liberal Democrat și-a elaborat o strategie pentru a ajunge la fiecare gospodărie și pentru a discuta cu fiecare cetățean în parte, de aceea poate și a durat mai mult procesul de colectare”. Politicianul și-a exprimat speranța că semnăturile colectate se vor transforma în voturi reale.
Tudor Deliu, candidatul PLDM, este al patrulea care depune semnăturile la CEC. Anterior au depus listele: candidatul Pro Moldova, Andrian Candu, candidatul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi și candidatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase. Ultimii doi au fost înregistrați deja.
Perioada de colectare a semnăturilor se va încheia la 1 octombrie.