Tu conduci cariera ta: maib anunță lansarea celei de-a IV-a ediții a programului de internship

La maib, credem în potențialul tinerilor și ne dorim să îi sprijinim în drumul lor spre o carieră de succes. Este momentul să faci parte dintr-o echipă inovatoare și să îți începi cariera într-un mediu dinamic și inspirațional.

Maib lansează ediția a IV-a a programului de internship! Această oportunitate unică este deschisă tuturor studenților de la universitățile acreditate din Republica Moldova, precum și celor de la Centrul de Excelență în Economie și Finanțe.

Cu un total de 23 de poziții în diverse domenii, ai șansa să alegi ceea ce ți se potrivește cel mai bine. Fie că ești interesat de Business Banking, Riscuri, Recuperare Creanțe, Operațiuni, Vânzări Parteneriate, Sustenabilitate și Relații cu Investitorii, Investiții Corporative, IT, HR sau Marketing, programul nostru de internship îți oferă oportunitatea să explorezi și să te dezvolți în domeniul ales.

Începem călătoria pe 1 august, când dăm start înscrierilor, iar până pe 15 septembrie, așteptăm cu nerăbdare să aplici pentru una dintre pozițiile vacante.

Până pe 25 septembrie, vom organiza concursul de selecție. Este momentul să strălucești și să arăți de ce ești tu candidatul ideal pentru maib.

Pe 26-30 septembrie, desemnăm finaliștii, acei tineri talentați care au demonstrat că sunt pregătiți să facă parte din familia noastră.

În sfârșit, pe 1 octombrie 2024, dăm startul oficial al programului de internship. De atunci, timp de 6 luni, a câte 3-4 ore pe zi, vei avea șansa să înveți, să crești și să contribui la succesul carierei tale.

Dacă încă nu te-am convins, să știi că î
n cele trei ediții anterioare, programul nostru de internship a avut un succes remarcabil. Am oferit oportunități în peste 50 de domenii de aplicare, iar studenții au beneficiat de sprijinul a 60 de mentori dedicați și am avut plăcerea de a înrola și forma peste 50 de studenți talentați. Dintre aceștia, 25 au ales să rămână alături de noi în calitate de angajați ai maib.

Pe parcursul acestor ediții, studenții noștri au participat la numeroase training-uri și au dezvoltat proiecte de grup inovatoare, consolidându-și cunoștințele și abilitățile într-un mediu profesional stimulant.

Pentru a susține această călătorie de dezvoltare profesională, fiecare stagiar va beneficia de o bursă lunară. De asemenea, va primi gratuit un card bancar.

Stagiile de internship vor avea loc în locațiile maib din Chișinău, oferind un cadru profesional și oportunitatea de a interacționa cu experți din domeniul bancar.

Înscrie-te acum și fii parte din echipa noastră! Pentru detalii despre poziții și pentru a aplica, vizitează
www.student.maib.md.


Tu conduci cariera ta. maib


*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.