Troleibuzele vor purta tricoloare la 9 mai
Troleibuzele din capitală vor avea arborate la geamuri steguleţe tricolore în perioada 6-9 mai, cu prilejul Zilei Europei, transmite Info-Prim Neo.
„Pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt deja au fost arborate drapelele Chişinăului şi Uniunii Europene. Şi acestea vor sta acolo pe toată perioada Zilelor Europei”, a comunicat primarul capitalei, Dorin Chirtoacă.
Făcând referire la asociaţiile care promovează panglica bicoloră „Sf. Gheorghe” ca simbol al victoriei împotriva fascismului, edilul a spus că fiecare om este liber să se manifeste cum doreşte, dar tricolorul are prioritate din punctul său de vedere.
Ziua Europei este celebrată la 9 mai şi coincide sărbătorirea victoriei împotriva fascismului. În Republica Moldova Zilele Europei vor fi marcate în perioada 12 - 19 mai, la Chişinău şi Comrat.