TRM şi Fundaţia Soros-Moldova îşi propun să accelereze procesul de edificare a serviciului public de radio şi televiziune
Consiliul de Observatori (CO) şi administraţia Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM), în comun cu Programul Mass-Media al Fundaţiei Soros-Moldova organizează la 19 şi 20 septembrie seminarul teoretico-practic „Atribuţii ale Consiliului de Observatori: stabilirea politicii editoriale şi aprobarea Caietului de sarcini”.
Potrivit unui comunicat al Fundaţiei Soros-Moldova, scopul seminarului este de a spori cunoştinţele teoretice şi abilităţile practice ale participanţilor în materie de funcţionare şi gestionare a audiovizualului public, în conformitate cu rigorile noii legislaţii naţionale în domeniu.
Seminarul, la care au fost invitaţi membri ai comisiilor parlamentare de profil, reprezentanţi ai CCA şi ai Ministerului Finanţelor, reprezentanţi ai societăţii civile, este prima dintr-un şir de acţiuni orientate spre accelerarea procesului de edificare în republică a serviciului public de radio şi televiziune.
Evenimentul se desfăşoară cu sprijinul financiar al Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională.