„Trenulețul” e un fel de „acum ori niciodată” pentru Zdob și Zdub la Eurovision, scrie emerging-europe.com, apreciind că trupa nu va avea niciodată o șansă mai mare de a câștiga competiția muzicală europeană, transmite IPN.
Va fi a treia oară când Zdob și Zdub – care combină folk cu funk, punk, rock și aproape orice alt gen muzical imaginabil pentru a crea un sunet distinct, imediat recunoscut – încearcă să aducă Eurovisionul la Chișinău. După locul cinci la Kiev, când au dat lovitura cu o bunică extravagantă care bate toba, de data aceasta Zdubii au făcut echipă cu Frații Advahov, cunoscuți protagoniști ai muzicii lăutărești, extrem de populară la nunți, botezuri și aproape orice ocazie majoră.
Autorul le explică europenilor că versiunea originală, pusă în videoclipul oficial (de fapt, un scurtmetraj care are deja peste două milioane de vizualizări pe YouTube) include versuri care ar milita pentru unirea Moldovei și României. Pentru a se conforma regulilor stricte ale Eurovisionului, care nu admit conotații politice, cuvintele în finala națională au fost ușor modificate. Dar aceasta a provocat reproșuri masive din partea publicului. Producătorul trupei, Igor Dînga, a sugerat că textul original ar putea fi reluat înainte de luna mai: „Cred că la Torino va fi prezentată varianta originală”.