Treizeci de spectacole vor fi puse în scenă la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești

Treizeci de spectacole ale teatrelor din Chișinău, Bălți, Cahul, București, Craiova, Iași, Târgu Mureș, Sibiu și Vârșeț vor putea fi urmărite în cadrului celei de a V-a ediții a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești. Startul evenimentului s-a dat pe 16 septembrie când, în incinta Teatrului Național „Mihai Eminescu”, s-a pus în scenă spectacolul „Dosarele Siberiei”, în regia lui Petru Hadârcă, transmite IPN.

Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău, pentru al V-lea an consecutiv, la început de toamnă, vine să încânte publicul spectator cu cele mai noi creații scenice ale regizorilor de pe ambele maluri ale Prutului, a subliniat ministrul educației, culturii și cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, care a participat la evenimentul inaugural.

În cadrul evenimentului vor putea fi audiate 8 spectacole radiofonice și vizionat un spectacol-concert cu denumirea „Actorii cântă”.

Reuniunea Teatrelor Naționale se va încheia pe 29 septembrie cu spectacolul „Livada cu vișini” de A.P. Cehov, în regia lui Alexandru Cozub de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.