Trei tineri l-au rănit cu un cuţit pe un taximetrist şi l-au lăsat fără bani

Trei tineri, doi de 18 şi unul de 19 ani, au fost reţinuţi de poliţie, fiind suspectaţi că l-au atacat pe un taximetrist, l-au rănit cu un cuţit şi i-au furat în jur de 800 de lei, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Comisariatului General de Poliţie Chişinău, incidentul s-a produs în seara de 17 noiembrie, în jurul orei 23.30, în satul Brăila din municipiul Chişinău. Doi dintre suspecţi sunt studenţi la un colegiu din capitală şi practică sportul într-o sală de forţă din sectorul Botanica. Tinerii au recunoscut că atacul asupra taximetristului a fost o acţiune bine planificată. Aceştia au cumpărat o cartelă pentru telefonul mobil, au sunat la o agenţie de taxi, după care au aruncat cartela din telefon. Când a ajuns taximetrul doi dintre suspecţi au urcat în automobil, unul pe bancheta din faţă şi altul în spate, iar cel din faţă a scos un cuţit şi l-a pus la gâtul şoferului, ameninţându-l cu moartea şi luîndu-i banii. Victima a opus rezistenţă şi s-a ales cu tăieturi de cuţit la ambele mâini. Cel de-al treilea suspect şi-a aşteptat colegii în maşina unuia dintre ei, cu care ulterior s-au făcut nevăzuţi. Tinerii sunt cercetaţi pentru atac tâlhăresc şi riscă de la 6 până la 10 ani de închisoare. Potrivit statisticilor Comisariatului General de Poliţie, pe parcursul primelor 10 luni ale anului curent, pe teritoriul mun. Chişinău au fost înregistrate 38 de atacuri tâlhăreşti, dintre care 36 de cauze penale au fost remise organelor de procuratură.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.