Itinerarul autobuzelor care circulă pe rutele nr. 24, 31 și 38 a fost modificat, din cauza alunecărilor de teren, provocate de ploile puternice pe strada Podul Înalt din Chișinău, transmite IPN.
Călătorii sunt avertizați că autocarele fac ocolire în direcția retur de pe Podul Înalt spre străzile Otovasca, Negrești și Uzinelor, apoi își continuă traseul conform itinerarului obișnuit.
Primăria capitalei îi îndeamnă pe cetățeni să urmărească periodic actualizările cu referire la modificările efectuate în circulația transportului public de călători.