Trei răniţi continuă să se afle în stare gravă

Un tren s-a lovit cu un microbuz în raionul Anenii Noi. Opt oameni au murit. [Update] Trei răniţi continuă să se afle în stare gravă. Victor Cibotaru, directorul spitalului din Anenii Noi, a declarat că una dintre paciente, de aproximativ 40 de ani, a fost transportată la Chişinău, iar celelalte două tinere rămân internate la reanimare în Anenii Noi. Copilaşul de un an şi şase luni se află în afara oricărui pericol. Ceilalţi pacienţi sunt în secţia de traumatologie şi chirurgie. Potrivit ultimilor informaţii ale poliţiei, în urma accidentului 8 oameni au murit, iar altele 13 au fost rănite. [Update 16.32] Accidentul de pe calea ferată a zguduit întreg satul Şerpeni, de unde sunt majoritatea pasagerilor microbuzului lovit în plin de tren, inclusiv şoferul. Primarul satului, Elena Nicolaev, a declarat că printre pasagerii care au murit era un băiat de 13 ani. În rest sunt femei cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani, inclusiv mame cu 3 şi 5 copii. O femeie a lăsat în urmă un copil de un anişor, iar alta − de doar 6 luni. Deocamdată nu a fost stabilită identitatea tuturor pasagerilor, pe motiv că unii nu aveau acte la ei. Şoferul microbuzului, care va fi cercetat penal, este văduv de 4 ani şi îngrijeşte de unul singur 3 copii. [Update 16.11] Şoferul microbuzului riscă de la 6 la 10 ani de închisoare, anunţă Direcţia Poliţie Rutieră. Bărbatul este reţinut la Comisariatul de poliţie în transport pentru audieri. [Update 15.53] Preliminar de accident se face vinovat şoferul microbuzului, care a trecut la roşu. Conducătorul microbuzului a depăşit coloana de maşini care aşteptau să treacă linia de cale ferată. Şeful Direcţiei Poliţie Rutieră, Sergiu Armaşu, a declarat că asupra cazului urmează să se expună serviciul anchetă. [Update 14.40] La cursa fatală şi-au cumpărat bilete din Gara Auto Anenii Noi 16 persoane. Restul pasagerilor au luat microbuzul în drum spre destinaţie. Numărul exact al acestora nu se cunoaşte. Un casier de la gară a declarat că microbuzul a pornit la ora 12.00 şi urma să ajungă la Serpeni în 45-50 de minute. Şoferul lucra pe această rută de aproximativ 1 an. [Update 14. 28] Şoferul microbuzului a fost cel care a ignorat culoarea roşie a semaforului, a declarat şeful interimar al Poliţiei Rutiere Anenii Noi, Alexandru Coteţ. Bărbatul, care s-a ales cu răni uşoare, cel mai probabil va fi cercetat penal. Victor Cibotaru, directorul spitalului din Anenii Noi, spune că şoferul încă este examinat de medici, dar ar putea fi externat în scurt timp. [Update 14.12] Fetiţa de 12 ani, internată în stare extrem de gravă în secţia reanimare, nu a putut fi salvată. Numărul morţilor se ridică la 8 oameni. Potrivit directorului spitalului raional Anenii Noi, Victor Cibotaru, în continuare la reanimare se află 3 persoane rănite în cumplitul accident pe calea feroviară, lângă satul Bulboaca. Este vorba de 2 fete, de 19 şi 20 de ani, şi o femeie de aproximativ 40 de ani. Ceilalţi pacienţi au diverse leziuni. Majoritatea au fost internaţi la chirurgie şi traumatologie. Printre răniţi este şi o fetiţă de 1 an şi 2 luni, care s-a ales cu mai multe contuzii. [Update 14.04] Centrul de informaţii al Gării Centrale din Chişinău susţine că microbuzul lovit de locomotivă nu s-a pornit din Chişinău, ci, cel mai probabil, din Anenii Noi, iar ruta ar fi privată. [Update 13.59] La Anenii Noi s-au îndreptat specialişti de la aviaţia sanitară. De asemenea au fost date indicaţii în mod de urgenţă să fie examinaţi pacienţii şi să se stabilească dacă la spital există suficiente rezerve de sânge, a declarat viceministrul sănătăţii, Gheorghe Ţurcanu. „Dacă va fi necesar, vor primi toate medicamentele şi soluţiile de care au nevoie”, a spus viceministrul. Potrivit oficialului, la această oră sunt informaţii despre 7 morţi şi 14 răniţi. [Update 13.55] Locomotiva care s-a ciocnit cu microbuzul de pasageri se îndrepta de la Chişinău spre oraşul Bender. Inginerul-şef de la ÎS „Calea Ferată”, Alexandru Zaica, a declarat că în momentul producerii accidentului semaforul indica roşu pentru microbuz. Vizibilitatea era normală. [Update 13.29] În urma accidentului la spitalului raional Anenii Noi au fost transportate 14 persoane, 4 dintre care sunt la reanimare, a declarat directorul instituţiei, Victor Cibotaru. Printre pacienţii este şi o fetiţă de 12 ani, starea căreia este extrem de gravă, medicii fiind rezervaţi privind şansele acesteia de supravieţuire. Pentru a oferi asistenţă medicală răniţilor a fost antrenat tot personalul medical. [Update 13.20] Şeful interimar al Poliţiei Rutiere Anenii Noi, Alexandru Coteţ, a declarat pentru Info-Prim Neo că accidentul s-a produs în jurul orei 13.00. trenul a lovit un microbuz de pe ruta Chişinău – Şerpeni. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa 6 persoane, identitatea căror încă se stabileşte. Accident teribil în raionul Anenii Noi, în apropierea satului Bulboaca, după ce un microbuz a fost lovit de un tren. Informaţiile urmează a fi precizate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.