Trei raioane şi municipiul Chişinău trec la autonomie financiară

Patru unităţi administrativ-teritoriale – municipiul Chişinău şi raioanele Râşcani, Ocniţa şi Basarabeasca –  trec din acest an la autonomie financiară. Aceasta înseamnă că sistemul de transferuri cu destinaţie generală către bugetele acestor unităţi va fi bazat pe venituri, şi nu pe costuri medii de cheltuieli pe cap de locuitor, estimate la nivel central.

Şeful Direcţiei finanţe a Consiliului raional Ocniţa, Constantin Gudima, a declarat pentru IPN că noua lege le va permite celor 21 de primării din raion să cheltuie mai mulţi bani pentru administraţie, cultură, amenajarea teritoriilor. „Aceste primării practic nu au de pierdut în urma implementării noului sistem de finanţare. Singurul perdant este bugetul raional, care urmează în doi ani să-şi ajusteze cheltuielile la posibilităţile reale”, a spus Constantin Gudima.

Noul sistem, pilotat în cele 4 unităţi  administrativ-teritoriale, creşte responsabilitatea administraţiilor locale în colectarea veniturilor proprii, din impozitul funciar, arenda pe terenuri, patrimoniul public. Referindu-se la riscuri, Constantin Gudima a menţionat că autoritatea publică ar putea să nu fie în stare să genereze şi să încaseze venituri. Adică, nu-şi va putea mări cheltuielile pentru că nu avea veniturile corespunzătoare.

Proiectul de modificare a legii cu privire la finanţele publice locale a fost votat de către Parlament în noiembrie 2013. În 2014 legea intră în vigoare în trei raioane-pilot şi în municipiul Chişinău. În restul unităţilor administrativ-teritoriale modificările vor fi aplicate începând cu 2015.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.