Trei profesori de la Colegiul Republican de Informatică sunt suspectaţi de luare de mită

Trei profesori de la Colegiul Republican de Informatică sunt suspectaţi de luare de mită. Dacă instanţa va demonstra vina acestora, ei riscă o amendă în mărime de până la 60 mii de lei sau închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. Potrivit Centrului de presă al MAI, profesoarele au fost surprinse de angajaţii Secţiei delicte informaţionale din cadrul Comisariatului de poliţie al sectorului Râşcani în momentul în care primeau bani pentru lichidarea restanţelor studenţilor. O profesoară de chimie, în vârstă de 62 de ani, şi cea de geografie, în vârstă de 49 de ani, sunt bănuite că au estorcat bani de la o studentă a colegiului în schimbul lichidării restanţelor la disciplinele nominalizate. Cadrele didactice au fost surprinse chiar în momentul în care primeau de la studentă câte 200 de lei cu semne de praf fosforescent cu inscripţia “mită”. În aceeaşi instituţie, pentru acţiuni similare a fost reţinută o profesoară de limbă engleză, în vârstă de 31 de ani. Pentru lichidarea unei restanţe, profesoara a cerut de la una dintre studente 300 de lei. Poliţia a iniţiat în aceste cazuri cauze penale în baza art. 324 al.1 din Codul Penal “corupere pasivă”. De la începutul anului au fost înregistrate 25 cazuri de corupere.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.