Trei polițiști au fost condamnați pentru corupere pasivă. Ofițerii de patrulare din municipiul Chișinău au fost condamnați la 5 ani de închisoare cu suspendare și amenzi cumulative de un milion de lei, transmite IPN.
Cei trei ofițeri de patrulare ar fi cerut și primit de la un șofer 400 de euro pentru a nu întocmi un proces verbal de contravenție. Acesta ar fi dus la aplicarea unei amenzi de 25 000 de lei și la evacuarea vehiculului în parcarea specializată.
Doi dintre ofițeri au primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de probă de 3 ani, amendă de 350 000 de lei și interdicția de a ocupa funcții publice timp de 8 ani. Cel de-al treilea ofițer, acuzat de complicitate, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de probă de 2 ani, amendă de 300 000 de lei și interdicția de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 7 ani.
În vederea asigurării executării pedepsei cu amendă, a fost menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor condamnaților, iar din contul acestora, în folosul statului, a fost confiscat solidar echivalentul sumei de 400 de euro.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.