Trei ofiţeri de poliţie, unul din Orhei şi alţi doi din Ialoveni, au fost reţinuţi de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), fiind bănuiţi de corupere pasivă, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al CNA.
În primul caz, un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliţie din Orhei este bănuit că ar fi extorcat 750 de euro de la un cetăţean ca să nu-l atragă la răspundere pentru şofat în stare de ebrietate. Pe numele poliţistului a fost deschis dosar penal pentru corupere pasivă, iar în prezent acesta este reţinut preventiv pentru 72 de ore.
Alţi doi poliţişti de la Inspectoratul de poliţie din Ialoveni sunt bănuiţi că ar fi extorcat 300 de euro de la un bărbat pentru a nu-i întocmi proces-verbal cu privire la conducerea automobilului sub influenţa alcoolului.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă până la 10 ani de detenţie, cu o amendă în mărime de până la 60 de mii de lei.
Ofiţerii CNA au mai reţinut un avocat din Chişinău, suspectat de trafic de influenţă. Acesta ar fi pretins şi primit 16 de mii de lei de la un bărbat pentru „a-i determina” pe unii procurori să adopte o decizie favorabilă în privinţa clientului său. Avocatul a fost reţinut în flagrant, iar acum se află în izolatorul CNA.