Acțiunile procesual-penale care au avut loc astăzi, 5 martie, la Banca Națională a Moldovei s-au soldat cu reținerea preventivă a trei persoane. Este vorba despre un actual și un fost viceguvernator, precum și un șef de direcție. Aceștia sunt bănuți de participare la acțiuni de escrocherie și spălare de bani, transmite IPN.
Acțiunile Procuraturii Anticorupție sunt desfășurate în contextul investigării dosarului privind frauda bancară. În cadrul acestei cauze penale, astăzi procurorii i-au înaintat învinuirea și fostului guvernator al BNM, Dorin Drăguțanu.
Procuratura Generală menționează într-un comunicat de presă că „măsurile întreprinse au fost condiționate de rezultatele obținute în urma unui șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații, analiza unui spectru larg de documentație financiară și juridică”, pentru viitor fiind preconizate și alte acțiuni de urmărire penală, care vor viza și alte persoane publice și cu funcții de demnitate publică implicate în frauda bancară.
Cele trei persoane reținute sunt viceguvernatorul BNM, Aureliu Cincilei, ex-viceguvernatorul Emma Tăbârță, precum și Ion Ropot, șef de direcție de la BNM.