Trei persoane au fost traumatizate într-un accident de circulaţie, petrecut, luni, la intersecţia străzilor Mihai Kogălniceanu şi Sfatul Ţării, transmite Info-Prim Neo. Un automobil Honda Civic, care se deplasa pe str. Sfatul Ţării, n-a acordat prioritate unui automobil TypeR, care se deplasa pe str. Mihai Kogălniceanu. În urma impactului puternic, automobilul TypeR a fost aruncat într-un microbuz Mercedes care circula pe ruta 129. În consecinţă, a fost grav traumatizat şoferul automobilului TypeR, care a fost transportat la Spitalul de Urgenţă cu traume asociate, şi doi pasageri din microbuz. Un minor, de 17 ani, a fost internat în stare gravă a ajuns la spitalul „Valentin Ignatenco”, cu traume asociate, traumă cranio-cerebrală şi contuzie cerebrală. Un tânăr, de 29 de ani, a suferit fractura oaselor gambei stângi. Două din cele trei unităţi de transport implicate în accident, automobilul TypeR şi microbuzul, au fost grav deteriorate. Duminică, un bărbat, de 60 de ani, din or. Cricova, a fost victima unui accident de circulaţie produs la ora 19.00, la intersecţia străzilor Alexandru cel Bun şi Ismail. Acesta a fost lovit de un microbuz Mercedes de pe ruta 160, fiind internat cu fractura oaselor gambei. În impactul dintre un automobil VAZ şi un BMW, produs la intersecţia străzilor Mihai Kogălniceanu cu Bănulescu-Bodoni, la ora 21.30, a fost traumatizată o tânără, de 18 ani, pasageră în VAZ. La ora 3.30, pe traseul Chişinău-Ratuş, şoferul, de 23 de ani, al unui microbuz, a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat. Tânărul, aflat în stare de ebrietate, a suferit traumă cranio-cerebrală şi contuzie cerebrală. În 181 de accidente de circulaţie, înregistrate în anul curent în R. Moldova, au murit 29 de persoane, iar 167 au fost traumatizate.