Trei persoane au decedat în urma incendiilor de săptămâna trecută

În sezonul de pregătire a vinului, Serviciul de pompieri şi salvatori înregistrează tot mai multe incendii cauzate de ţigările nestinse uitate de oameni în stare de ebrietate alcoolică. Doar pe parcursul săptămânii trecute pe teritoriul R. Moldova s-au produs 36 de incendii, în urma cărora trei bărbaţi au decedat şi o persoană a fost rănită. Conform datelor operative ale Serviciului pompieri şi salvatori, pe 17 septembrie, în oraşul Drochia, s-a produs un incendiu în gospodăria unui bărbat, în urma căruia stăpânul casei a decedat. Un alt bărbat, în vârstă de 45 de ani, a decedat în urma incendiului, provocat de imprudenţa în timpul fumatului. Lenjeria de pat şi bunurile din casa de locuit a acestuia din satul Pârliţa, raionul Ungheni, au ars. Pe 21 septembrie un alt incendiu cu acelaşi motiv a curmat viaţa unui bărbat din oraşul Ungheni. Serviciul de pompieri şi salvatori atenţionează cetăţenii să fie prudenţi la fumat, iar în cazul în care servesc alcool să evite fumatul în pat, deoarece în cele mai dese cazuri, ţigara aprinsă în astfel de circumstanţe poate fi ultima. De la începutul anului până în prezent, pe teritoriul republicii au avut loc 2004 incendii, în urma cărora au decedat 124 persoane, inclusiv 6 copii şi au fost distruse 296 construcţii şi 103 unităţi de transport.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.