Trei morţi şi doi răniţi într-un accident din raionul Ocniţa

Trei morţi şi doi răniţi − este bilanţul unui accident rutier grav, produs în seara de marţi, 25 octombrie, în raionul Ocniţa, în apropierea satului Dângeni. Automobilul de model Audi, în care se aflau cei cinci, s-a lovit în remorca unui tractor, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Poliţiei Rutiere, deocamdată nu se cunosc cauzele producerii accidentului. Şoferul, de 45 de ani, şi doi pasageri, de 46 şi 43 de ani, au murit pe loc. Alte două femei din maşină au fost rănite. Pentru a scoate cadavrele din automobil a fost nevoie de intervenţia unei echipe de descarcerare. Cazul este cercetat. Poliţia urmează să stabilească cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul şi vinovăţia conducătorilor auto. Secretara Primăriei satului Dângeni, Nina Caraiman, a declarat pentru Info-Prim Neo că toţi patru pasageri erau din Dângeni, iar şoferul din satul vecin. Şoferul îi aducea de la muncă de pe deal. Mama şi fiica au fost rănite, tatăl vitreg, şoferul şi un alt bărbat au decedat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.