Trei mii de persoane reţinute de autorităţile de la Tiraspol
Într-un studiu realizat de asociaţia Promo-Lex se arată că, până la data de 1 ianuarie 2011, au fost reţinute de către administraţia ilegală din regiunea transnistreană 2.968 de persoane.
În contextul acestei teme, membrii asociaţiei apreciază pozitiv acţiunile autorităţilor de la Chişinău privind de eliberarea primarului şi consilierului din Corjova arestaţi de către autorităţile neconstituţionale de la Tiraspol. Totuşi, ei cer oficialilor de la Chişinău să depună eforturi şi în vederea eliberării celor doi „ostatici politici”, Ernest Vardanyan şi Ilie Cazac, notează Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al ONG-ului.
„Deşi rămâne un deziderat încă greu de realizat, atunci când autorităţile constituţionale depun eforturi consistente, victimele regimului ilegal de la Tiraspol pot beneficia de garanţiile oferite de legislaţia naţională şi documentele internaţionale la care Republica Moldova este parte. În acest context, este foarte important ca acţiunile autorităţilor constituţionale sa nu se limiteze la declaraţii şi apeluri”, se spune în comunicat.
Chişinăul nu trebuie să uite despre soarta altor numeroase cazuri similare de abuz, răpiri şi sechestrări de persoane care au loc în regiunea transnistreană, situaţii care rămân nesoluţionate, atenţionează Promo-Lex.