Trei judecători sunt bănuiți de abateri disciplinare, reieșind din probe acumulate de către Procuratura Anticorupție. Încălcările care vizează evaluarea integrității instituționale și statutul judecătorului au fost verificate de inspecția judiciară din subordinea Consiliului Superior al Magistraturii, transmite IPN.
Potrivit procurorilor, în cazurile a doi judecători, faptele semnalate se referă la nerespectarea obligației judecătorilor de a respinge influențele necorespunzătoare. În cazul în care nu pot respinge influența, aceștia sunt obligați să depună un denunț scris către organele competente.
De asemenea, au fost sesizate încălcări cu privire la statutul judecătorului, conform căruia este interzisă orice comunicare între judecători și participanți la proces sau alte persoane legată de dosarul aflat în procedura judecătorului, în afara regulilor prevăzute de legislația procesuală.
În urma finalizării cercetărilor disciplinare, inspecția judiciară a constatat existența elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare. Conform prevederilor legale, rapoartele au fost trimise pentru examinare către Colegiul Disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii.