Trei formațiuni politice ar accede în Parlament în cazul unor alegeri, BOP

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în legislativ ar accede trei formațiuni politice. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate, care ar acumula puțin peste 24,1%, Partidul Socialiștilor – peste 13,4% și Partidul Renaștere/Partidul politic Șor (declarat neconstituțional și dizolvat) – aproape 8,6%. Datele se conțin în Barometrul Opiniei Publice 2023, realizat de compania sociologică CBS-AXA și prezentat de Institutul de Politici Publice.

Într-o conferință de presă la IPN, directorul executiv al IPP, Arcadie Barbăroșie, a declarat că pentru Partidul Comuniștilor ar vota 3,6% respondenți. „Și mai departe – Platforma Demnitate și Adevăr, Partidul Social-Democrat, Partidul Politic partidul Nostru, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei – peste 1%. Restul sunt sub 1%. Dar 27,9% din respondenți au zis că nu știu. Este foarte mult”, a remarcat directorul IPP.

Arcadie Barbăroșie a spus că participanților la sondaj le-a fost adresată întrebarea deschisă „Care este personalitatea politică din Republica Moldova în care au cea mai mare încredere?”. 19,6% intervievați au menționat-o pe președinta Maia Sandu, iar 6,9% – pe fostul șef de stat Igor Dodon. Cei doi politicieni sunt urmați de Ilan Șor (3,7%), Vladimir Voronin (2,1%), Ion Ceban (1,7%), Ion Chicu (1,6%), Renato Usatîi (1,2%). Alte personalități politice au acumulat sub 1%. Totodată, 45,4% din respondenți au declarat că nu au încredere în nimeni, 13,2% nu știu sau nu au răspuns.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, pentru Maia Sandu ar vota 29,4% din participanții la sondaj. Pentru Igor Dodon și-ar da votul 18,1%. Acesta este urmat de Ion Ceban (5,6%), Renato Usatîi (5,1%), Ion Chicu (4,1%), Ilan Șor (3,2%), iar restul politicienilor – sub 2%. Alți 9,6% din respondenți au spus că nu ar participa sau că nu ar vota, iar 20,5% au declarat că nu știu sau nu au răspuns.



„Dacă s-ar organiza într-adevăr alegeri prezidențiale, Comisia Electorală Centrală cui i-ar da voie să participe la alegeri? Cred doamnei Maia Sandu i-ar permite la sigur. Ion Ceban, Renato Usatîi, Ion Chicu tot ar putea să participe la aceste alegeri. La Igor Dodon este o foarte mare întrebare, pentru că el este încă în cercetare la Procuratura Generală. Ilan Șor este judecat. Cred că aceste procente se vor împărți cumva. Va reuși Maia Sandu să ia majoritatea? Cred că da, pentru că în acest sondaj nu am întrebat diaspora cum va vota”, a spus Arcadie Barbăroșie.

Sociologul Vasile Cantarji, vicedirector CBS-AXA, a menționat că sondajul a fost realizat în perioada 9-23 august pe un eșantion de 1 215 persoane cu vârstă de 18 ani și mai mult. Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, cu o eroare maximală de +3%.

Cercetarea a fost efectuată cu sprijinul financiar al Fundației „Soros-Moldova”.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.