Trei copii erau cât pe ce să ardă de vii în casă
Trei copii din satul Albiniţa, raionul Anenii Noi, erau cât pe ce să ardă de vii. Casa în care au fost lăsaţi să se joace fără supraveghere a luat foc, deocamdată nu se ştie din ce motive. Pompierii au fost alertaţi de către o vecină, care a văzut că din locuinţă iese fum.
Incendiul a avut loc în după-amiază zilei de joi, 17 ianuarie. Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, focul a reuşit să se extindă în două camere. În momentul în care pompierii au ajuns la faţa locului, spaţiul în care se jucau copiii, doi băieţi de 1 şi 7 ani şi o fată de 4 ani, se umplea cu fum.
Mama copiilor le-a spus pompierilor că a plecat pentru scurt timp după produse în Anenii Noii, care se află la o distanţă de câţiva kilometri de sat.
Pompierii atenţionează părinţii şi tutorii care au în grijă minori să-i supravegheze şi să nu-i lase singuri în casă, mai ales când focul arde în sobă sau când sunt conectate aparate electrice de încălzit, întrucât acestea pot fi surse de producere a incendiilor.