Trei comune din Ialoveni îşi propun să amenajeze un post local de pompieri

Trei kilometri de drum vor fi iluminate în comunele Răzeni, Cigârleni şi Moleşti din raionul Ialoveni în cadrul unui proiect de cooperare inter-comunitară susţinut de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Locală Integrată cu un grant de 100 de mii de dolari. În cadrul aceluiaşi proiect urmează să fie cumpărate utilaje pentru întreţinerea drumurilor şi amenajate spaţii pentru colectarea gunoiului. De asemenea, va fi deschis un post local de pompieri.

Primarul comunei Răzeni, Ion Creţu, a declarat pentru IPN că urmează să fie procurat un buldozer-excavator şi va fi construit un depou cu suprafaţă de 100 de metri pătraţi, cu toate condiţiile necesare pentru amenajarea unui post local de pompieri. Potrivit edilului, incendiile de vegetaţie sunt frecvente, iar distanţa dintre sate şi Serviciul Pompieri şi Salvatori din Ialoveni este de 30 km. „Uneori ajutorul ajunge foarte târziu”, a spus Ion Creţu.

Primarul a mai spus că vor fi iluminate 3 kilometri de drum în sectoarele noi ale satelor, vom fi construite sisteme de canalizare şi se vor face lucrări de reparare a sediului şi digitalizarea arhivei săteşti. Serviciile comunitare urmează să fie prestate de o întreprindere nou creată, care va gestiona şi utilajele procurate.

Beneficiari ai proiectului sunt peste 13 mii de locuitori din cele 3 comune.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.