Trei bărbaţi au fost grav traumatizaţi într-un accident de circulaţie

Trei bărbaţi au ajuns în stare gravă la spital după ce au fost implicaţi într-un accident de circulaţie. Şeful adjunct al Staţiei municipale Chişinău de asistenţă de urgenţă, Ieronim Ciumaş, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că cei trei bărbaţi, locuitori ai s.Cimişeni, Criuleni, aflaţi în stare de ebrietate, se deplasau cu o motocicletă cu ataş. La intrarea în or.Vadul lui Vodă, motocicleta a deraiat şi s-a răsturnat. Bărbaţii, de 31, 32 şi, respectiv, 36 de ani, au fost grav traumatizaţi. Doi dintre ei, s-au ales cu traume cranio-cerebrale severe şi come cerebrale, cel de-al treilea a suferit comoţie cerebrală. Un bărbat, de 47 de ani, a fost internat la Spitalul de Urgenţă cu politraumatism, traume asociate grave, contuzii ale cutiei toracice şi organelor interne, fractura coastelor suportate după căderea de la înălţimea de 3 metri la o vilă din com. Stăuceni. Două femei, de 48 şi 52 de ani, au fost internate la spitalul de boli infecţioase „Toma Ciorbă” cu suspecie la gripa A(H1N1). Una dintre ele este mama femeii revenite din Bulgaria şi internată luni la acelaşi spital cu suspecţie la gripa pandemică. Cu medicamente a încercat să se sinucidă o tânără, de 21 de ani, care a fost internată la spitalul „Sfânta Treime” pentru dezintoxicare. În ziua şi noaptea trecute, medicii de pe ambulanţele din capitală au răspuns la 753 de solicitări, incluisv la 72 cazuri de traumatism, 24 naşteri, 9 ictusuri cerebrale, 3 infarcte miocardice. Din numărul total al solicitanţilor, 366 au fost transportaţi la spital.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.