Trei bărbaţi au decedat în această dimineaţă într-un accident în apropiere de Leova

Trei bărbaţi au decedat în această dimineaţă, 20 iulie, în urma ciocnirii frontale a două maşini în apropierea oraşului Leova. O altă persoană este internată în stare critică în spitalul raional Leova.

Solicitat de IPN, şeful Inspectoratului de Poliţie Leova, Nicolae Popa, a spus că la serviciul de urgenţă a parvenit un apel pentru intervenţie în urma unui accident rutier. La faţa locului s-au deplasat şi două echipaje ale Inspectoratului de Patrulare. Oamenii legii au stabilit decesul a trei bărbaţi, printre care ambii şoferi. Pentru a scoate cadavrele din unităţile de transport a fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare.

Bărbaţii decedaţi locuiau în oraşul Leova şi avea  25, 30 şi, respectiv 43 de ani. Un alt bărbat, de 35 de ani, se zbate între viaţă şi moarte. Nicolae Popa a spus că încă nu se cunosc cauzele accidentului, însă din informaţiile preventive obţinute la locul accidentului rezultă că unul din şoferi a ieşit pe contrasens cu viteză excesivă şi s-a tamponat frontal în maşina care circula regulamentar.

Şeful Inspectoratului de Poliţie Leova a adăugat că va avea loc o expertiză medico-legală pentru a stabili dacă persoanele implicate în accident au consumat băuturi alcoolice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE