Trecerea în opoziţie va conduce la dispariţia PLDM, opinii la Publika

Trecerea în opoziţie va conduce la destrămarea Partidului Liberal Democrat. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.

Vitalia Pavlicenco, preşedintele Partidului Naţional Liberal, consideră că se va produce o coagulare a forţelor politice. „Nu se ştie dacă în opoziţie vor trece toţi ce 18 deputaţi ai PLDM. Este clar că PLDM este constituit în mare parte din oportunişti şi persoane şantajabile. Faptul că PLDM se destramă ne confirmă acest lucru”, a opinat Pavlicenco.

Alexandru Cauia, decanul facultăţii de drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, consideră  la fel că PLDM se va destrăma. „Acest partid nu are o continuitate politică. PLDM nu este un partid consolidat, odată ce plecarea liderului a produs haos. Prin trecerea în opoziţie PLDM va încerca să se consolideze, se va victimiza pentru a atrage votul protestatar al Platformei „DA” Nu este normal ca atâta timp cât te-ai angajat ca principal actor al integrării europene, să laşi totul baltă şi să te duci”, a opinat Cauia.

Victor Alexeev, preşedintele organizaţiei teritoriale a PSD din România în Republica Moldova, susţine că PLDM va dispărea din politicul moldovenesc mai repede decât ne aşteptăm. „PLDM va dispărea de pe arena politică moldovenească într-o săptămână sau două. Deja la nivel local a şi început destrămarea lui”, a declarat Alexeev.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.