În caz de o urgenţă în sănătate publică, sistemul e obligat să fie gata pentru a preveni, a diminua, a asigura un răspuns eficient şi a lichida consecinţele. Tratamentul pentru COVID-19 nu se oprește la testul negativ, ci continuă cu lichidarea consecinţelor. Pentru cei 235 de mii de oameni care au fost bolnavi de COVID, boala nu a trecut fără să lase nişte urme în starea lor de sănătate. O spune Mihail Pîslă, conferențiar universitar la Școala de Management în Sănătate Publică, expert în medicina calamităților. „În timpul apropiat o să ne ciocnim cu o problemă: reabilitarea stării de sănătate a persoanelor care au fost afectate. Pentru ca sistemul să fie pregătit există un şir de măsuri (managementul pregătirea şi răspunsul de urgenţă în sănătate publică). Nu e ceva ieşit din comun, doar e necesar de conştientizat aceste pericole şi e nevoie de voinţă politică, ca să asigurăm realizarea acestor măsuri care nu ar permite un asemenea impact asupra sănătăţii populaţiei”, a spus Mihail Pîslă, în cadrul unei dezbateri publice la IPN.
Mihail Pîslă precizează că există trei niveluri de rezerve: rezerve de mobilizare, rezerve departamentale şi instituţionale. Fiecare trebuie să fie reglementate, menţinute şi împrospătate. La nivel de instituţie medical sanitară, sarcina îi revine conducătorului. Iar la nivel de minister, în trecut a fost făcută o încercare de a crea o rezervă care să aparţină Ministerului Sănătăţii pentru a fi utilizată în caz de diferite urgenţe în sănătate publică. Problema a fost că menţinerea acestei rezerve la un depozit crea probleme la împrospătarea bunurilor materiale. „A fost creat un grup de lucru şi emis un ordin al Ministerului care prevedea menţinerea rezervelor nu la depozite, ci la 10-12 instituţii mari cu rotaţie mare de medicamente. Ministerul trebuia să procure aceste bunuri, să le dea instituțiilor respective în gestiune, iar ele să urmau să le treacă prin reîmprospătare.Nu s-a dus însă la capăt, nu pot să spun de ce. Chiar şi acum Ministerul sănătăţii nu dispune de o rezervă pe care ar putea să o utilizeze după propria decizie. Noi trebuie să avem un nomenclator care ar permite să manevrăm cu ele şi să le concentrăm acolo unde trebuiesc mai mult”, a spus expertul.
Mihail Pîslă mai afirmă că, la nivelul raioanelor, până la reforma din 2015, în fiecare raion era un Centru de sănătate publică, condus de o persoană care din oficiu avea şi statut de medic-şef sanitar de stat al acestui raion. Până la reformă, acest statut oferea persoanei împuternicite un şir de pârghii de a întreprinde măsuri de prevenire, fortificare a sănătăţii populaţiei. Mai mult, acea persoană era şi coordonator principal în măsurile de pregătire şi răspuns la urgenţe în sănătate publică. „Potrivit reformei, în sănătate publică s-a decis că cel mai bun coordonator a activităţilor în urgenţă să fie Centrul de sănătate publică. În urma creării ANSP-ului, au fost instituite 34 de centre de sănătate publică 10 centre regionale, fiecare având în responsabilitate 2-3 raioane. În 24 de raioane a dispărut reprezentantul sănătăţii publice cu împuternicirile respective. Categoria de medic-şef sanitar de stat a fost desfiinţată, ceea ce a dus la faptul că administraţia publică locală a rămas fără persoane care trebui să servească acel nucleu generator de măsuri, idei, propuneri, evaluare a riscurilor”, menționează Mihail Pîslă
ANSP s-a străduit, a trimis acte metodologice, dar lipsa reprezentatului cu împuterniciri în sănătate publică a avut un impact negativ asupra măsurilor care se întreprindeau la nivele de raioane. Acum trebuie să soluţionăm această problemă. Dacă avem preşedinte de raion, consiliu raional, trebuie să avem şi o persoană care să fie reprezentantul sănătăţii publice cu toate împuternicirile, drepturile şi obligaţiunile, a opinat expertul.
Dezbaterea publică „O privire în viitor după un an de pandemie” este ediția a 180-a din proiectul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurată de IPN, cu susținerea Fundației germane „Hanns Seidel”.
