Transportul privat de călători nu va ieși marți la linie

Persoanele care și-au planificat pentru marți, 23 februarie, o călătorie cu microbuzul sau autobuzul riscă să nu ajungă la destinație. Operatorii din transport nu au renunțat la protestul anunțat pentru această zi. Contactat de IPN, președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a declarat că marți, 23 februarie,  nu vor ieși la linie peste 90% din autobuzele și microbuzele din țară, inclusiv două treimi din transportul privat din municipiul Chișinău.

Aceste unități de transport nu vor circula deloc pe parcursul zilei de marți, iar miercuri, vor reveni la programul obișnuit. Dacă transportatorii nu vor ajunge la o înțelegere cu autoritățile, vor urma noi acțiuni de protest.

Transportatorii au anunțat protestul de marți după ce, pe 15 februarie, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis limitarea numărului de pasageri în transportul feroviar și rutier în trafic municipal, raional și interraional – la 50% din capacitatea de îmbarcare.

Oleg Alexa a precizat că operatorii ar fi renunțat la protest dacă autoritățile ar fi renunțat la această restricție. Dar, prin decizia din 20 februarie, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică doar a suspendat aplicarea restricției, până pe 28 februarie. „Ei doar au suspendat-o și au spus, cumva șmecherește, că vor monitoriza situația săptămâna aceasta. Și dacă depistează încălcarea măsurilor de protecție în contextul pandemiei, vor fi reintroduse restricțiile”, a menționat Oleg Alexa.

Potrivit președintelui Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, în cazul în care este depistată o încălcare a normelor impuse, e cazul să fie sancționat contravențional cel care nu respectă cerințele. Nu o ramură întreagă.

Dacă până la 28 februarie operatorii de transport vor demonstra că respectă măsurile epidemiologice în trafic, CNESP spune că va aproba decizia de a reveni la regimul anterior de activitate a transportatorilor (limitarea numărului de persoane în transportul feroviar și rutier în trafic raional și interraional - proporțional numărului de scaune disponibile în mijlocul de transport, iar pentru transportul rutier în trafic local și municipal – în limita a 60% din capacitatea de îmbarcare), iar dacă nu, se va reveni la restricțiile anunțate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.