Veniturile întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova” sunt acumulate din transportul mărfurilor. În cazul transportului de pasageri, cheltuielile sunt mult mai mari ca veniturile, iar pierderile ajung la 100 de milioane de lei pe an. Administrația întreprinderii susține că pe parcursul anului curent au fost destul de multe realizări, inclusiv legate de plata salariilor. Chiar și așa, la CFM mai este mult de la lucru, transmite IPN.
Directorul general al întreprinderii, Iurie Topala, a declarat, într-o conferință de presă, că atunci când a preluat conducerea, CFM înregistra datorii și restanțe salariale. După trei ani, situația a fost remediată, iar în cel mai scurt timp, angajații își vor primi salariul la zi. În această lună a fost virată o parte a salariilor deja pentru luna noiembrie. Totodată, administrația întreprinderii se află în plin proces de negociere cu Federația sindicatelor de profil, pentru a majora coeficientul salarial al fiecărui angajat din sistemul feroviar cu 35%. În prezent, salariul mediu al unui angajat de la CFM este de 4500 de lei.
Iurie Topala a menționat că în acest an au fost executate lucrări de reparație capitală a două linii înalte pentru descărcarea materialelor inerte pe stațiile Drochia și Comrat, lucrări care nu s-au mai făcut încă din anul 1994. O altă realizare punctată este reducerea restricțiilor de viteză pentru aproximativ 30 de segmente de cale ferată, care se întind pe o distanță de 18 kilometri. A fost reparat singurul tunel feroviar din țară, care se află la kilometrul 155, în zona Mateuți.
Pentru anul viitor este planificată reparația a 600 de vagoane, care vor fi puse la dispoziția agenților economici care optează pentru serviciile CFM. De asemenea, sunt planificate reparații capitale pentru patru trenuri diesel de model D1.
După conferința de presă, conducerea CFM a prezentat zece automobile noi, primele din cele 30 de unități care vor fi achiziționate. Automobilele vor fi distribuite la toate nodurile feroviare din țară, astfel încât intervenția specialiștilor la lichidarea unor defecțiuni să se producă în cel mai scurt timp posibil. Autoturismele sunt de model Dacia, iar distribuitorul oficial din Moldova le-a oferit la un preț special. Costul total al celor trei tipuri de mașini noi ajunge la aproape opt milioane de lei, iar configurațiile acestora corespund cerințelor.