Transportatorii trebuie să prezinte grafice de testare a autobuzelor până pe 1 februarie

Operatorii de transport, care operează curse interurbane, urmează să prezinte până pe 1 februarie graficul de verificare a mijloacelor de transport antrenate în transportarea pasagerilor. Ulterior, în trei etape, va avea loc încadrarea în categorii de confort a unităților de transport. Procesul urmează să se încheie pe 1 octombrie, transmite IPN.

Ministrul economiei și infrastructurii, Anatolie Usatîi, a declarat că operatorii care nu vor prezenta în timp util graficul de verificare vor fi supuși verificării în prima rundă, care se va desfășura între 1 februarie și 1 aprilie.

Iulian Postică, secretar de stat la MEI, a precizat că graficul de încadrare pe categorie de transport este eșalonat. Prima perioadă se va finaliza pe 1 aprilie, dată până la care urmează să fie încadrate o treime din vehicule. Vor urma alte două etape: până la 1 iunie și, respectiv, până pe 1 octombrie, când întregul proces se va încheia.

Sunt autorizate să efectueze încadrarea pe categorii de confort 18 stații de inspecție tehnică din totalul de o sută. Potrivit secretarului de stat, numărul acestora va crește. ANTA este în proces de discuții cu agenții tehnici care gestionează aceste stații.

Președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a declarat, la aceeași conferință, că mai mult de jumătate din operatori sunt gata să prezinte graficele și astăzi. În opinia sa, prima treime din vehicule va fi încadrată ușor, deoarece corespund cerințelor. Însă după aceasta probabil vor începe problemele tehnice. „Estimările noastre arată că pentru o unitate de transport, dacă nu va corespunde cerințelor, minimul de investiții va fi de două mii de euro”, a spus Oleg Alexa.

Potrivit datelor MEI, în Republica Moldova sunt peste 500 de operatori de transport care efectuează curse interurbane și raionale. La  ANTA sunt înregistrate peste 6500 de autobuze și autocare.

Încadrarea unităților de transport în categorii de confort a fost una dintre condițiile pentru majorarea tarifelor la călătoriile interurbane din 1 ianuarie – cu 12 bani per kilometru (60 de bani/km), precum și 22 de bani (70 de bani/km) pentru categoriile superconfort.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.