Transportatorii internaţionali de mărfuri din Găgăuzia acuză poliţia de frontieră de abateri care ar putea duce la încetarea activităţii lor. Serviciul de presă al autorităţii executive a Găgăuziei a relatat pentru IPN că plângerea respectivă a fost transmisă başcanului autonomiei, Mihail Formuzal.
Într-o scrisoare semnată de 13 şoferi de curse regulate dintre Republica Moldova şi Turcia se spune că, după intrarea în ţară prin postul vamal Cahul, vehiculele sunt oprite de poliţie şi reţinute până la 10 ore. Conducătorii auto sunt „forţaţi să semneze nişte documente şi li se dă de înţeles că trebuie să plătească pentru fiecare cursă”.
În plus, conducătorii auto sunt indignaţi de faptul că poliţia descarcă complet autoturismele şi taie cu cuţitele coletele care aparţin în mare parte locuitorilor regiunii găgăuze.
Dacă situaţia nu se va ameliora, transportatorii şi-ar putea înceta activitatea.
La rândul său, Mihail Formuzal a declarat vineri, 11 octombrie, că intenţionează să se întâlnească cu conducerea poliţiei de frontieră şi le va cere oamenilor legii să manifeste o atitudine corectă faţă de populaţie.