Transportarea pasagerilor fără bilet este interzisă, dar nu este controlată

Legea interzice transportarea pasagerilor fără bilet, însă nu atribuie competenţe vreunei instituţii să lupte cu acest fenomen, a declarat pentru Info-Prim Neo şeful Direcţiei Transport Terestru din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iulian Postică. De cealaltă parte, transportatorii, chiar şi cei autorizaţi, recunosc că mai iau şi pasageri fără bilet, dar se justifică spunând că doar aşa reuşesc să se menţină pe piaţă în condiţiile în care tarifele nu le acoperă decât o parte din cheltuieli. „Sistemul actual de combatere a încălcărilor, stabilit în Codul Contravenţional, este practic ineficient. Poliţia rutieră nu poate să întreprindă toate măsurile pentru a eficientiza situaţia”, a declarat funcţionarul de la Ministerului Transporturilor. Un şofer pe ruta Chişinău-Anenii Noi spune că în zilele cu aglomeraţie mare se adună cel mult 200 de lei. „Pasagerii se înregistrează într-un borderou special. În medie îmbarcăm câte 15-20 pasageri pe rută, iar pe zi avem câte 2 sau 3 rute. Dar sunt zile când această cifră este de 4-5 pasageri şi atunci mai luăm pasageri de pe drum”, a spus şoferul. Potrivit directorului executiv al Uniunii Transportatorilor şi Drumarilor , Eugen Daţco tarifele nu au fost majorate din anul 2009, iar transportatorii au înregistrat pierderi de circa 60 mln de lei. „Cerem majorări de tarife deoarece combustibilul constituie mai mult de jumătate din preţul de cost. Înţelegem că majorarea bruscă a tarifelor va duce la diminuarea numărului de pasageri. Populaţia nu are venituri destule ca să suporte tariful real, de aceea trebuie să majorăm tarifele cu 10% în prima jumătate a anului, iar în a doua – cu încă 10%. Ministerul, cu părere de rău, nu a îndeplinit aceste cerinţe, iar legislaţia nu a fost racordată la situaţia creată”, a declarat Eugen Daţco, solicitat Info-Prim Neo. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a apelat la Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică al Academiei de Ştiinţe pentru elaborarea unei noi metodologii de calculare a tarifelor. Dar lucrurile stau pe loc din cauza lipsei banilor. „Pentru elaborarea strategiei Institutul solicită resurse financiare suplimentare, de care noi nu dispunem. Nu ştiu dacă vor fi alocaţi bani din fondul de rezervă al Guvernului. De aceea, amânarea poate dura un an sau mai mult”, a mai spus şeful Direcţiei Transport Terestru, Iulian Postică. Ministerul propune crearea Autorităţii Naţionale Rutiere, care va substitui instituţia publică Agenţia Naţională Transport Auto. Ultima urmează a fi lichidată, iar autoritatea care îi va lua locul va fi la autogestiune. Veniturile le va obţine din plăţile pentru eliberarea autorizaţiilor şi certificatelor. Pe lângă activităţile de autorizare, autoritatea va avea şi funcţii de supraveghere şi control.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.