Transparența, responsabilitatea și eliminarea corupției, angajamente-cheie ale Guvernului

Transparența și responsabilitatea, de rând cu eliminarea corupției din sistemul public, reprezintă angajamente-cheie ale Guvernului față de cetățenii Republicii Moldova, a declarat premierul Natalia Gavrilița, la Summitul Global al Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă (OGP Global Summit), ajuns la cea de-a șaptea ediție. Evenimentul a avut loc în format online și a fost găzduit în anul curent de către Republica Coreea, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al executivului.

Totodată, prim-ministrul a menționat că digitalizarea este o altă prioritate a Guvernului de la Chișinău. „Soluțiile digitale ar trebui să fie o normalitate în relația statului cu cetățenii, mediul de afaceri și societatea civilă. Digitalizarea serviciilor publice va spori transparența, fiind un instrument excelent pentru atenuarea riscului de corupție”, a subliniat Natalia Gavrilița.

Potrivit premierului, în acest sens executivul a numit un viceprim-ministru responsabil exclusiv pe domeniul digitalizării. În prezent autoritățile statului elaborează cadrul legal care va facilita interacțiunea online cu instituțiile publice și va exclude într-o măsură cât mai mare necesitatea de a prezenta documente pe suport de hârtie.

„Acum suntem în proces de revizuire și actualizare a Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă Moldova 2030, iar funcționarii publici lucrează îndeaproape cu experți din societatea civilă la acest proiect important. Aceeași abordare este și în cadrul ministerelor în procesul de elaborare a politicilor”, a spus prim-ministrul, subliniind că și măsurile luate pentru combaterea pandemiei COVID-19 au fost mai întâi consultate cu reprezentanți ai mediului de afaceri.

Summitul Global al Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă a reunit șefi de guverne din mai multe state, reprezentanți ai societății civile, care au analizat progresul OGP și au setat noi priorități pentru următorul deceniu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.