Traian Băsescu: Relaţia cu R. Moldova rămâne o prioritate a politicii externe a României

O prioritate a politicii externe a României rămâne relaţia cu R. Moldova, statul suveran vecin de care ne leagă afinităţi istorice şi culturale profunde, a declarat preşedintele României, Traian Băsescu, în cadrul unei întrevederi recente cu membrii corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, transmite Info-Prim Neo citând discursul şefului statului român. Băsescu şi-a exprimat speranţa că reformele interne dificile pe care le are de parcurs R. Moldova pe calea aproprierii de Uniunea Europeană vor fi susţinute şi de partenerii europeni care vor sprijini oferirea R. Moldova a unei perspective similare Balcanilor de Vest. România doreşte ca R. Moldova să beneficieze din plin de avantajele de a fi vecin direct al Uniunii, inclusiv din perspectiva mobilităţii cetăţenilor săi, cei care vor beneficia şi vor contribui nemijlocit la consolidarea orientării democratice a statului vecin, a mai spus Băsescu. Preşedintele român a declarat că ţara sa va manifesta deplină deschidere faţă de orice efort menit sa contribuie la consolidarea integrităţii teritoriale a R. Moldova şi la soluţionarea conflictului transnistrean. El şi-a exprimat speranţa că acest conflict va beneficia de o soluţie optimă, dincolo de evoluţiile politice sau electorale din regiune.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.