Traficul rutier pe Şoseaua Munceşti va fi sistat timp de 2 zile

Traficul rutier pe Şoseaua Munceşti, tronsonul cuprins între str. Băcioii Noi şi bd. Dacia va fi temporar suspendat, începând cu ziua de vineri, 19 octombrie, de la ora 08.00, până duminică, 21 octombrie, la ora 21.00. Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei municipiului Chişinău, suspendarea traficului este cauzată de lucrările de reparaţie a carosabilului, transmite Info-Prim Neo. În legătură cu suspendarea traficului, circulaţia transportului public va fi organizată după cum urmează: ruta de autobuz nr. 18 va circula de la Şoseaua Munceşti pe str. Băcioii Noi, bd. Dacia, Şoseaua Munceşti şi în continuare pe traseul stabilit; Retur – pe acelaşi traseu. Microbuzele de pe ruta nr. 118 şi 161 vor circula de la Şos. Munceşti pe str. Băcioii Noi, bd. Dacia, str. Grădina Botanică, Şos. Munceşti şi în continuare pe traseele stabilite; Retur – pe acelaşi traseu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.