Traducători avem, nu însă şi profesie de traducător

La 20 de ani de când este marcată Ziua Internaţională a traducătorului în Moldova, profesia de traducător nu este încă inclusă pe lista de profesii, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele Asociaţiei traducătorilor, Eleonora Rusnac. „Tinerii din Moldova sunt interesaţi de facultăţile care pregătesc traducători, acestea sunt mereu solicitate, dar, din păcate, după absolvire majoritatea aleg o altă cale, fie se decepţionează, fie înţeleg că nu e ceea ce şi-au dorit. Atunci când decid să intre la facultăţile de limbi străine văd doar partea frumoasă a meseriei de traducător, călătoriile, dar nu conştientizează că a face traduceri este o responsabilitate mare”, a remarcat preşedintele asociaţiei. Eleonora Rusnac a regretat că mulţi traducători din Republica Moldova nu ţin cont de Codul deontologic al translatorilor şi deseori îşi fac treaba de mântuială, fără să le pese de greşelile comise. Pentru mulţi traducerile sunt o muncă pe lângă serviciul de bază, pentru a mai câştiga un ban, iar acest lucru afectează calitatea serviciului prestat. Preşedintele Asociaţiei traducătorilor consideră că piaţa traducerilor este prea liberalizată în Moldova. „Au apărut foarte multe birouri de traduceri, acum se pare că e la modă să-ţi deschizi astfel de birouri. Doar că proprietarii plătesc foarte prost persoanele care fac traduceri şi aceasta afectează calitatea lucrului efectuat. Încercăm să luptăm cu aceasta, solicităm plată decentă pentru traduceri, dar încă nu ne reuşeşte totul. Şi clienţii ar trebui să-i penalizeze cumva pe traducătorii care nu îşi fac treaba bine, ar trebui să nu mai apeleze la serviciile lor şi să anunţe şi alţi potenţiali clienţi. Poate astfel ar rezista pe piaţă doar birourile serioase”, a spus Eleonora Rusnac. În altă ordine de idei, Eleonora Rusnac, a vorbit şi despre faptul că Asociaţia traducătorilor va organiza o mică recepţie pentru celebrarea a 20 de ani de când a fost decretată Ziua Internaţională a traducătorului. Ziua Internaţională a Traducătorului a fost decretată pe 30 septembrie 1991 de către Federaţia Internaţională a Traducătorilor sub egida UNESCO.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.