Pe 5 iunie 2018, în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21, ex-Președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a făcut câteva afirmații demne de toată atenția. Contează mult că cele afirmate vin din partea unei persoane cu experiență politico-administrativă de peste 50 de ani, care a asigurat formațiunii politice pe care o conduce trei victorii absolute, în trei cicluri electorale consecutive; a deținut două mandate de șef al statului. În calitatea sa de șef al statului, Vladimir Voronin a semnat, la 13 noiembrie 2002, decretul prezidențial privind crearea Comisiei naționale pentru integrare europeană, care urma să elaboreze strategia respectivă; a determinat semnarea la 22 februarie 2005 a Planului de Acțiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova; a declarat la 10 aprilie 2007 începutul revoluției liberale în Republica Moldova; a fundamentat abordarea și a dat startul aplicării măsurilor de încredere în reglementarea transnistreană; și-a dat consimțământul pentru aderarea Republicii Moldova la Parteneriatul Estic, în cadrul summit-ului de la Praga, din 7 mai 2009. Toate aceste lucruri au continuitatea în politica guvernării de astăzi. Un palmares inegalabil în politica moldovenească.
Totuși, Vladimir Voronin a comis și un șir de greșeli grave, care l-au costat scump – pierderea puterii ca urmare a parlamentarelor anticipate din 29 iulie 2009, generate de criza de pe urma așa-zisei revoluții twitter. De aceea, după realizări și greșeli anterioare, cu impact major asupra sorților Republicii Moldova, aprecierile de astăzi date de Vladimir Voronin evenimentelor curente, actorilor politici moldoveni, performanțelor și perspectivelor acestora, trebuie tratate cu prudență. Principala problemă a politicii moldovenești Vladimir Voronin o vede în trădare. Este dificil de spus dacă are sau nu are dreptate. Însă este un lucru cert că partidele care domina astăzi scena politică moldovenească sunt dirijate de cadrele identificate și promovate în cele mai înalte funcții în stat anume de Vladimir Voronin.
De exemplu, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), formațiune dominantă pe scena politică moldovenească, cu un rating de aproximativ 40%, îi are în calitate de lideri și protagoniști pe Igor Dodon, Zinaida Grecianîi și Ion Ceban. Toți trei lideri au fost promovați în funcții de vice-miniștri, miniștri, iar Zinaida Greceanîi a fost propusă la funcția de prim-ministru, anume de Vladimir Voronin. Toți trei au semnat jurăminte scrise de credință Partidului Comuniștilor, condus de Voronin, și toți trei l-au încălcat părăsind formațiunea după trecerea acesteia în opoziție. Cu nuanțe de rigoare, dar cam la fel stau lucrurile și în privința Partidului Democrat (PDM) de guvernământ. Liderul acestuia, Vladimir Plahotniuc, alături de un șir de oameni de afaceri moldoveni, i-a fost prezentat președintelui Vladimir Voronin de către președintele Ion Iliescu încă în 2002, în cadrul vizitei oficiale la București. Despre prieteniile care s-au legat a vorbit ulterior public Oleg Voronin, pe 22 februarie 2010, chiar de pe scările CNA.
Președintele PDM, din perioada 2009-2016, Marian Lupu, a fost de asemenea promovat de Vladimir Voronin, chiar până în funcția de Președinte al Parlamentului. Despre politicieni tineri, descoperiți pe băncile universităților și promovați în funcții de deputați și șefi de instituții publice nici nu merită să mai pomenim. Sunt aceste exemple mostre de trădare sau manifestări de flexibilitatea politică ca urmare a greșelilor lui Vladimir Voronin să judece fiecare, dacă dispune de informații suficiente.
Dar cea mai mare durere provocată de trădările colegilor promovați în funcții de demnitate publică a survenit în decembrie 2015, când fracțiunea Partidului Comuniștilor a fost părăsită de 2/3 din membri, care s-au alăturat PDM în contextul proclamării lui Vladimir Plahotniuc drept coordonator executiv al guvernării. De atunci, Vladimir Voronin și colegii săi de fracțiune au încercat de cel puțin trei ori să convingă forul legislativ de necesitatea adoptării unui act de condamnare a traseismului politic pe care îl echivalează nu doar cu trădarea, ci și cu corupția politică. Însă foștii lui colegi, din PDM și PSRM, promovați cândva în funcții de demnitate publică, resping aceste încercări.
În circumstanțele menționate, este totuși foarte straniu că principalul inamic ai domnului Voronin sunt declarați liberalii. Vorba e că liberalii nu l-au trădat vreodată pe Vladimir Voronin. Ei pur și simplu se declară unioniști. Iar curentul unionist este în creștere din cauza degradării politicii moldovenești, care potrivit lui Vladimir Voronin are loc din cauza trădării. Concluzia care se impune este că în pofida experienței enorme de care dispune, Vladimir Voronin preferă să lupte cu consecințele și nu cu cauzele lucrurilor pe care își propune să le combată.
Experții IPN
