Elaborarea proiectului unei noi legi bancare, care va permite Băncii Naționale a Moldovei să emită acte normative secundare de reglementare a cerințelor prudențiale înaintate băncilor comerciale, reprezintă unul dintre cele mai importante rezultate ale unui proiect twinning implementat timp de doi ani cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Rezultatele au fost prezentate marți, 30 mai, la un eveniment de totalizare a proiectului, transmite IPN.
Printre rezultate se mai numără și elaborarea regulilor interne ale BNM care vor permite exercitarea eficientă a funcției de supraveghere și modificare a structurii organizatorice a BNM. La fel, este vorba despre creșterea nivelului de expertiză a supraveghetorilor și reprezentanților băncilor cu privire la cadrul Basel III.
Guvernatorul Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, a spus că a fost nevoie de un suport absolut critic din partea Băncii Naționale a României, dar și a Olandei, pentru a pune pe roate un proiect atât de greu și de complex. „Un proiect de anvergură – care nu ar fi putut să aibă materialitate dacă nu ar fi fost susținerea Uniunii Europene”, a notat guvernatorul.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a menționat că acum doi ani, când a fost lansat proiectul, se atesta scepticism, pentru că sectorul bancar trecea prin criză. Acum acest proiect se încheie cu succes și acest lucru se datorează celor de la BNM și partenerilor externi care au acordat asistență. După doi ani de la lansare s-a reușit depășirea crizei din acest sector și acum autoritățile au misiunea să creeze ceea ce înseamnă o „nouă constituție bancară” și în acest sens există voință politică, a remarcat președintele legislativului.
Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naționale a României, a declarat că proiectul și-a propus să sprijine BNM în procesul de consolidare a cadrului de supraveghere prudențială prin armonizarea cu standardele băncilor din centrale din UE. De asemenea, proiectul a avut ca obiectiv îmbunătățirea legislației bancare, orientate spre afirmarea unui sector bancar solid și competitiv. În cadrul proiectului o atenție sporită a fost acordată dezvoltării instrumentelor de supraveghere și consolidării per ansamblu a funcției de supraveghere a BNM.
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a declarat că acest proiect a demonstrat puterea angajamentelor comune. Cei de la BNM, împreună cu colegii din Olanda și România, au elaborat legi noi și în curând acestea urmează să ajungă în Parlament. Ambasadorul a mai spus că adoptarea legislației este o etapă importantă în ceea ce privește reformarea sistemului financiar.
Proiectul „Consolidarea capacității Băncii Naționale a Moldovei în domeniul reglementării și supravegherii bancare în contextul cerințelor Uniunii Europene” a fost implementat cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR) și Banca Centrală a Olandei, grație suportului financiar al Uniunii Europene.