Tot mai puţini copii primesc doar lapte matern în primele 6 luni de viaţă

În Republica Moldova tot mai multe mame folosesc în alimentaţia copiilor mai mici de 6 luni adaosuri alimentare în detrimentul alăptării. În special acest lucru este sesizat în zonele rurale, mai ales în familiile social-vulnerabile. Declaraţia a fost făcută pentru Info-Prim Neo de către coordonatorul Programe Sănătate UNICEF, Angela Capcelea, solicitată în legătură cu „Săptămâna promovării alăptării”, acţiune promovată la nivel internaţional în perioada 1-7 august. „Cauzele procentajului mare al copiilor nealăptaţi în zonele rurale ţin mai mult de gândirea tradiţională. Mamele cred că nu este suficient pentru creşterea copilului doar laptele matern. Unele mame sunt extenuate din cauza efortului fizic pe care îl fac şi nu mai au lactaţie. Femeile sunt nevoite să lucreze pământul şi pleacă de acasă pentru mai multe ore, iar persoana care rămâne cu copilul mic îl hrăneşte cu adaosuri. Unele mame nu sunt informate corect despre importanţa alăptării, mai ales că în unele zone rurale nu sunt medici de familie, ci doar surori medicale, care nu reuşesc să ofere informaţiile necesare mamelor.”, a spus Angela Capcelea. Medicii avertizează că practica părinţilor de a folosi adaosuri în alimentaţia sugarilor este dăunătoare, deoarece aparatul digestiv în primele 4-6 luni de viaţă nu este capabil să prelucreze alte feluri de mâncare decât laptele matern. Alte tipuri de alimente decât laptele matern pot cauza micro-leziuni ale mucoasei stomacului şi infecţii intestinale. Studiile arată că alăptarea este benefică şi pentru mamă, deoarece previne cancerul mamar şi de col uterin, iar alăptarea copilului la sân din primele zile ale vieţii creează o legătură emoţională puternică între mamă şi prunc. „Alăptarea copilului la sân necesită o igienă sporită a mămicilor, acestea trebuie să aibă grijă de alimentaţia proprie, iar adaosurile artificiale sunt mult mai uşor de administrat, de aceea şi recurg mai mulţi părinţi la dânsele”, a declarat pentru Info-Prim Neo specialistul principal al Ministerului Sănătăţii în pediatrie, Tatiana Raba. Potrivit unui studiu al UNICEF, practicile corecte de alimentaţie a sugarului prevalează în mediul urban (46 la sută comparativ cu 21,1 la sută la sate) şi în rândul părinţilor cu studii superioare (42,3 la sută). Conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi UNICEF, laptele matern satisface toate necesităţile alimentare ale sugarului şi este unicul produs pe care acesta îl poate digera şi asimila în primele luni de viaţă. Laptele mamei reduce riscurile malnutriţiei, anemiei, retardului de creştere şi greutăţii scăzute în rândul copiilor de până la 2 ani. De asemenea, ajută la prevenirea infecţiilor şi bolilor respiratorii, întăreşte sistemul imunitar şi reduce riscul unor afecţiuni cronice serioase în viitor, cum ar fi diabetul zaharat, obezitatea, bolile aparatului digestiv, transmite într-un comunicat de presă UNICEF.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.