Tot mai multe fete din Moldova aleg să facă studii superioare

Tot mai multe fete din Moldova aleg să facă studiile superioare. Universitatea de Stat din Moldova constată o dinamică pozitivă a numărului studentelor. Din cele 11 mii de studenți ai instituției 70% sunt fete și 30% sunt băieți. Chiar și la unele facultăți care până nu de mult se considerau facultăți unde veneau băieți astăzi se atestă o creștere a numărului de fete înmatriculate. Otilia Dandara, prim-prorector la Universitatea de Stat din Moldova, prorector pentru activitatea didactică și studențească, spune că această tendință demonstrează dorința fetelor de a-și crește calificarea muncii, pentru că experiența mondială și națională arată că femeile și fetele care au o calificare mai înaltă au mai multe posibilități de angajare în câmpul muncii. În același timp, femeile încă se confruntă cu discriminare pe piața muncii, transmite IPN.

În cadrul conferinței știinţifico-practice „Strategii de prevenire a violenței în bază de gen în contextul multiplelor crize”, prim-prorectorul Otilia Dandara a menționat că se mai întâmplă și astăzi pe piața muncii uneori discriminări de salariu, de atitudine când este vorba de angajare. În cazul în care se angajează un bărbat și o femeie, angajatorul încă mai are o abordare tradițională să ia bărbații, fiind influențat de stereotipurile din societate. „Noi, femeile și fetele, încercăm cumva să depășim aceste stereotipuri pe care le are societatea. Și astăzi constatăm un alt fenomen, fenomenul emancipării femeii, care câteodată în comunicarea în familie, în colectivele noastre de muncă, poate merge într-o altă extremă,  adică impunerea comportamentului femeilor în raport cu colegii sau angajatorii bărbați”, a spus prorectorul, precizând că echilibrul trebuie să se mențină prin metode educaționale și nu prin discriminare.

Președinta Gender-Centru, Valentina Bodrug-Lungu, a menționat că nimic nu justifică violența. Violența nu poate fi tolerată. Aceste mesaje la nivel internațional sunt reiterate din an în an.

Ersilia Apreda, coordonatoarea Organizației Internaționale pentru Migrație, a spus că OIM susține programele de prevenire a violenței față de femei și fete, astfel încât să ajute femeile să nu ajungă în situații de abuz sau de violență. „Deoarece dvs. sunteți studenți și sunteți viitori specialiști, noi anume de aceea suntem aici pentru a consolida discuția dintre noi și pentru a vă ghida să îmbrățișați aceste aspecte. Noi vorbim cum femeile și fetele trebuie să învețe să reacționeze, dar trebuie să discutăm și despre modul în care bărbații și băieții tratează femeile, a spus coordonatoarea OIM.

Conferința științifico-practică „Strategii de prevenire a violenței în bază de gen în contextul multiplelor crize” a fost desfășurată de Organizația Internațională pentru Migrație, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, în cadrul campaniei internaționale „16 zile de activism pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.