Topul celor mai influenţi politicieni, fără surprize

În prima lună a anului curent, primele 3 locuri în topul celor mai influenţi politicieni  sunt ocupate de  către premierul Iurie Leancă, preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, şi ministrul de externe, Natalia Gherman. Clasamentul este realizat de către Institutul de analiză şi consultanţă politică „Politicon”, transmite IPN.

Pe locul 4 s-a clasat preşedintele Parlamentului, Igor Corman, iar pe locul 5 este şeful statului, Nicolae Timofti. Două poziţii în clasament a urcat primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, care acum este pe locul 6.

Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, se clasează pe locul 7, în scădere cu o poziţie. Preşedintele fracţiunii liberal-democraţilor, Valeriu Streleţ, este pe locul 8, fiind urmat în top de către vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Încheie Top 10 ministrul agriculturii, Vasile Bumacov.

„Politicon” a făcut public şi clasamentul celor mai influente partide politice. Pe primul loc se clasează Partidul Liberal Democrat, pe locul doi este Partidul Comuniştilor, iar pe al treilea – Partidul Democrat. Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de către Partidul Liberal şi Partidul Liberal Reformator. Pe locul 6 se clasează Mişcarea Populară Antimafie, pe 7 – Partidul Socialiştilor, iar pe 8 – Partidul Popular. Topul este încheiat de către Partidul Naţional Liberal, pe locul 9, şi Partidul „Renaştere-Возрождение”, pe locul 10.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.