Pacienții cu accident vascular cerebral din raionul Căușeni au acces la investigații de tomografie computerizată mai aproape de casă, într-un spațiu renovat cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Aceasta după ce Spitalul raional Căușeni „Ana și Alexandru” a fost desemnat ca centru pentru acordarea asistenței medicale pacienților cu accidente cerebro-vasculare acute, transmite IPN.
Lucrările de reparație au avut loc în cadrul unui proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM.
„Crearea condițiilor pentru efectuarea investigațiilor de tomografie computerizată contribuie la creșterea calității asistenței medicale acordate pacienților cu accidente vasculare cerebrale acute, traumatisme severe și tumori. Persoanele în stare critică vor avea acces la o metodă performantă de diagnostic aproape de locul de trai. În cadrul SR Căușeni va fi acordată asistență calificată persoanelor cu accident vascular cerebral din trei raioane - Căușeni, Ștefan Vodă și Slobozia”, precizează CNAM.
Valoarea totală a proiectului este de circa 2,3 milioane de lei, dintre care 2 milioane reprezintă contribuția CNAM.