Toate autovehiculele vor fi testate tehnic începând cu 1 ianuarie
Cu începere de la 1 ianuarie 2008 toate autovehiculele şi remorcile din republică, cu excepţia tractoarelor şi a mecanismelor autopropulsate, vor trebui supuse testării tehnice obligatorii.
Potrivit unei hotărâri de Guvern, taxa pentru testarea tehnică a motocicletelor va fi de 50 lei, iar pentru autoturisme – între 30 şi 200 lei, în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului. Pentru semiremorci de până la 20 tone – 100 lei, iar pentru cele cu o greutate mai mare - 200 de lei. 200 lei va fi şi taxa pentru autoremorchere. Pentru autocamioane – între 70 şi 200 lei, în funcţie de greutate; pentru microbuze şi autobuze – între 150 şi 200 de lei, la fel în funcţie de greutate.
Invalizii gr. I şi II, şi participanţii la cel de-al doilea război mondial, la a războiul din Afganistan, la conflictul transnistrean şi la lichidarea avariilor de la Cernobâl vor beneficia de reduceri în mărime de 20%.
Potrivit ministrului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, Vasile Ursu, implementarea în R. Moldova a testării tehnice a obligatorii a autovehiculelor este dictată de importurile din ultimii ani a automobilelor la mâna a doua şi de necesitatea îndeplinirii cerinţelor Consiliului Europei privind micşorarea cu 50% până în 2012 a numărului persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere.
În ultimul an, numărul staţiilor tehnice din R. Moldova a crescut cu 6 unităţi. În prezent activează 19 staţii de testare: 9 în municipiul Chişinău, câte una în oraşele Bălţi, Cahul, Edineţ, Hânceşti, Orhei, Comrat, Ciadâr-Lunga, Criuleni, Căuşeni, Şoldăneşti. Sunt în proiectare şi construcţie noi staţii în Făleşti, Briceni, Soroca, Ungheni, Anenii Noi, Ştefan Vodă, Leova, Cimişlia, Râşcani, Sângerei etc.