Tiraspolul va cere compensaţie Moscovei dacă aceasta îşi scoate armamentul din regiune
Dacă Rusia va decide să scoată armamentul său din regiunea transnistreană, Tiraspolul va cere compensaţii băneşti pentru această acţiune. Despre aceasta a menţionat liderul din regiune, Evghenii Şevciuk, în cadrul unui interviu pentru Ria Novosti, transmite Info-Prim Neo.
Evghenii Şevciuk s-a referit la depozitele din satul Kolbasna, raionul Râbniţa. Anterior administraţia din regiune a declarat, cu mai multe ocazii, că armamentul şi muniţiile care se păstrează în regiune sunt o moştenire de pe vremea URSS. Din această cauză, Tiraspolul are dreptul să ceară o compensaţie sub formă de bani sau reduceri la datoria pentru gazele naturale din Federaţia Rusă.
Evghenii Şevciuk a mai spus că, din punctul său de vedere, prezenţa armamentului rus în regiune este o garanţie a stabilităţii. Liderul de la Tiraspol afirmă că populaţia din regiune optează pentru ca armamentul rus să rămână în stânga Nistrului măcar până administraţia va reuşi rezolvarea politică a conflictului transnistrean.