Reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului la negocierile în problema transnistreană, Gheorghe Bălan şi Vitali Ignatiev, s-au întâlnit joi, 13 octombrie, la sediul Misiunii OSCE din Chişinău, unde au discutat perspectiva organizării unei noi reuniuni în formatul 5+2 până la finele lunii curente, transmite IPN.
Reprezentantul Tiraspolului a declarat că procesul de dialog cu Chişinăul se află în stagnare în domeniul liberei circulaţii şi al transportului. „Am vorbit despre problema educaţiei şi, cu părere de rău, experţii grupului de lucru al părţii moldoveneşti nu au fost pregătiţi să vină cu o decizie finală privind recunoaşterea diplomelor de absolvire a instituţiilor de învăţământ transnistrene. Și în ceea ce priveşte dialogul în alte grupuri de experţi situaţia nu e mai bună. Săptămâna trecută am solicitat o întrevedere a experţilor grupului de lucru privind transportul feroviar, însă partenerii au refuzat”, a spus Vitali Ignatiev.
Acesta a precizat că partea transnistreană înregistrează pierderi din cauză că transportul feroviar ocoleşte segmentul transnistrean, în timp ce Moldova, prin schimbarea unilaterală a bazei logistice, cu suportul Ucrainei, a obţinut în ultimele trei luni venituri de jumătate de milion de dolari. În opinia lui Vitali Ignatiev, este o situaţie anormală, care nu poate continua. Acesta a adăugat că perspectiva organizării unei noi reuniuni a formatului 5+2 a fost discutată pe larg şi, în opinia părţii transnistrene, este foarte necesară.
„Este necesar să mişcăm procesul de negocieri din starea de stagnare, de aceea am venit cu propunerea să ne întrunim în timp cât mai scurt, până la sfârşitul acestei luni. Anterior ne întâlneam fără pregătiri îndelungate, ceea ce se poate face şi acum”, a mai spus reprezentantul politic al Tiraspolului.
Și vicepremierul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, a spus că toţi partenerii internaţionali şi Chişinăul pledează pentru o astfel de întrevedere, dar insistă ca aceasta să fie cu substanţă. „Suntem deschişi pentru astfel de întrevederi, dar este nevoie de avea careva material pregătit, care poate fi prelucrat şi definitivat în cadrul respectivei reuniuni, să fie întâlnirea cu substanţă, nu doar de dragul întâlnirilor, să fie întruniri care ar putea contribui la apropierea procesului de reintegrare a Republicii Moldova şi soluţionarea conflictului transnistrean”, a declarat Gheorghe Bălan.
Gheorghe Bălan a menţionat că în cadrul întrevederii s-a discutat şi problema liceelor cu predare în grafie latină, reprezentanţii Chişinăului au făcut apel să se evite presiunile asupra profesorilor şi a elevilor, şi să nu fie împiedicată implementarea proiectelor internaţionale care vin în regiune. Totodată, s-a discutat accesul ţăranilor la pământurile din raionul Dubăsari, s-a cerut revenirea la acordul din 2006.
Ultima rundă de negocieri s-a desfăşurat la începutul lunii iunie anul curent, după o pauză de doi ani, când a fost semnat aşa-numitul „protocol de la Berlin”. Prin semnarea acestuia, Chişinăul şi Tiraspolul şi-au asumat angajamentul să continue şi să amplifice negocierile pe mai multe probleme, cum ar fi plăcuţele cu numerele de înmatriculare a autovehiculelor, telecomunicaţiile, dosarele penale şi altele.