Tiraspolul şi-a mărit contingentul de militari în Bender, declaraţie

Administraţia regiunii transnistrene a decis să majoreze contingentul militar din oraşul Bender. Această acţiune este calificată de delegaţia moldovenească în Comisia Unificată de Control (CUC) drept o nouă provocare şi solicită intervenţia Rusiei, Ucrainei şi OSCE ca să nu admită înrăutăţirea situaţiei în Zona de Securitate, transmite IPN.

Potrivit unei declaraţii a Delegaţiei moldoveneşti în CUC, Tiraspolul, de la sfârşitul anului trecut insistă pe necesitatea majorării numărului de militari transnistreni în Bender. Aceasta susţine că partea transnistreană nu a adus argumente plauzibile pentru majorarea numărului de militari, or, în această zonă se află deja un număr egal de pacificatori din partea moldovenească şi cea transnistreană.

Delegaţia moldovenească în CUC afirmă că partea transnistreană a lua decizia unilaterală şi a introdus mai mulţi militari în zona oraşului Bender, iar orice insistenţă a părţii moldoveneşti de a nu permite aflarea lor acolo este blocată de comandamentul forţelor armate transnistrene.

Militarii suplimentari s-au deplasat în Bender prin punctul nr. 10, controlat unilateral de către pacificatorii ruşi, iar delegaţia moldovenească în CUC e de părere că acesta este un motiv să se revină la discuţiile ca punctul să fie controlat de către pacificatori din 3 părţi.

Delegaţia moldovenească în Comisie se adresează către Federaţia Rusă, Ucraina şi OSCE, care au reprezentanţi în CUC, să insiste pe scoaterea militarilor suplimentari din Bender pentru a evita o înrăutăţire a situaţiei în Zona de Securitate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.